Aș vrea să pot să-mi regăsesc cuvintele, să pot să le așez bucată cu bucată în această recenzie. Nu știu cât am să reușesc fiind prinsă pentru prima dată de o stare tulburătoare. Ieri seară, am terminat de citit o capodoperă, romanul de ficțiune istorică, ”Până la sfârșitul timpului” de Raluca Alina Iorga.
Știam de roman, știam că e captivant și emoționant, însă m-am convins și mai tare după ce am citit rândurile finale. Autoarea, care a venit înzestrată să ne bucure sufletele și să ne spună adevărul despre Vlad al III-lea Basarab Dracula, cel căruia i se spune Vlad Țepeș. Îmi pare rău că la școală nu învățăm adevărul despre marii noștri domnitori. Eu sunt pasionată de istorie, îmi plac filmele și cărțile istorice, dar la școală nu aveam note prea mari, în majoră parte din cauza lipsei atractivității materiei. Profesorii ne spuneau doar să citim din manuale, și ce spun ei, atât.
Așa că această carte m-a atras ca un magnet. În ianuarie am avut deja cartea lângă mine, dormeam cu ea la cap. Am început să o citesc în martie, pe la început. Și am terminat-o abia acum. De ce? Nu am citit în fiecare zi, și nu din cauză că nu mi-a plăcut, pur și simplu, m-am luat cu altele. Cred că mi-a fost și teamă. Teamă să aflu adevărul. Ceea ce ne învață istoria e atât de greșit. Ne-au zis de Vlad că a fost un om rău, a distrus oamenii, a omorât cu sânge rece, că era vampir și se hrănea cu sânge, trăgea în țeapă, era crud și nu știa să iubească.
”- Fiule, nu mai vorbi așa! spuse părintele Ioan făcându-și semnul crucii.
– Dar cum să vorbesc? Iar trebuie să-i iert? Să fiu milostiv și înțelegător? Ce va spune istoria despre mine peste o sută de ani? Cum voi putea să mă ridic pentru generațiile ce vor urma, la nivelul bunicului meu când eu sunt descris ca un monstru?
– Ai făcut prea multe lucruri bune ca lumea să își amintească de hârtiile astea. Ai să vezi că peste câțiva ani, nu va mai știi nimeni de ele.
– Oare, părinte? Tare îmi e teamă că peste ani, doar de asta își vor aduce aminte. Că vor uita tot binele pe care l-am făcut. Așa este natura omului: să-și amintească relele mai înainte de orice bine făcut.”
Partea cu țeapa e adevărată, însă abia acum am înțeles de ce. Nu a fost pe nedrept. Nu a fost nici vampir, nu era diabolic și crud decât cu cei care meritau. Iar pentru asta a avut un motiv întemeiat. În schimb, a suferit enorm, și viața nu a fost blândă cu el. Romanul ne poartă printre cele mai cunoscute lupte ale lui, cu turcii, ne arată toate trădările pe care le-a îndurat, inclusiv cele din partea fratelui său. Vlad a fost un conducător neînfricat, știa să mânuiască sabia, iar strategiile lui erau calculate. A învins o armată de aproape 100.000 de soldați turci, când el avea doar 20.000. Deși răzbunarea încolțise deja în sufletul și mintea lui, oamenii de rând l-au iubit și l-au respectat. Pentru ei a îndurat cele mai atroce meschinării și minciuni.
Mi-a plăcut povestea de iubire dintre el și Ana. Da, a iubit. A iubit cu atât de multă pasiune, cu sufletul încărcat, cu inima sfâșiată, a iubit până la sfârșit. Vlad, așa diabolic cum îl consideră mulți a avut un suflet pur, și iubirea pentru el a fost sfântă. Pentru mine, povestea lor este cea mai frumoasă lecție de iubire. M-a înfiorat, mi-au dat lacrimile, m-a izbit de pământ cu forță. Unde în lumea asta, mai găsim o iubire așa? În lumea în care trăim, unde oamenii toți vor câte o bucățică din tine, unde toți au așteptări, unde să mai găsești o iubire pură, adevărată?
”Vlad zâmbi, sfârșit de oboseală:
– Cum poți vedea tu tot ce e mai bun în mine! Vlad se ridică și o ajută și pe Ana. O mângâie ușor pe cap iar ea se lipi de trupul obosit al prințului, într-o îmbrățișare strânsă.
– Vlad…să nu te temi de Iad. Dacă vreodată sufletul tău ajunge acolo, eu ți-l voi salva. Voi merge până la capătul lumii, chiar și în Infern pentru tine.
– Ai fi Orfeu al meu? Ai merge până în cel mai întunecat colț doar ca să mă salvezi?
– Tu doar ține minte asta, iar în vocea ei se citea o determinare care ar fi mutat și munții din loc. Pentru tine merg oriunde, îți jur. ”
Autoarea s-a documentat ani întregi pentru a scoate la iveală adevărul. Sufletul ei a fost mereu acolo, în acele vremuri îndepărtate, lângă Vlad și Ana. Este parte din ea, și a venit special pentru a scrie această carte, această capodoperă pe care eu o văd ajungând departe.
Vreau să vă mai spun că stările prin care m-a trecut minunăția aceasta sunt dintre cele mai variate. De la lacrimi la zâmbete, remușcări, furie. Mă bucur că autoarea a decis să rupă toate blestemele și rândurile scrise aiurea, care demontau adevărul. Vlad a fost un domnitor corect, frumos, iubitor, iar acțiunile lui sunt complet justificate.
Vă rog doar atât. Citiți această carte. Citiți pentru Vlad, pentru poporul nostru, pentru tot ce ne leagă și adevărul vă va elibera.
”Într-o zi, printre miile și miile de minciuni, cineva tot va scrie adevărul despre mine”.
Ioana Dumitrăchescu 
Superbă carte! Felicitări pentru recenzie.